Viata mea a fost un chin din ziua in care m-am nascut. Eram batut mereu pentru orice fleac. Nu primeam mancare si apa decat foarte rar. Asa am ajuns sa cresc malnutrit si slab. La un moment dat, din aceste cauze, mi-au cedat picioarele din spate si nu am mai putut sa umblu pe ele. Cand au vazut acest lucru, acei barbari care m-au chinuit o viata, m-au pus intr-o masina si m-au aruncat la marginea unui sat. Am reusit foarte greu sa ajung in centrul acelui sat si sa cersesc mancare. Spre norocul meu, dupa cateva zile, cand deja labele cu care nu puteam umbla erau tot o rana, cineva a dat un telefon si am inteles ca era vorba sa fiu primit undeva. Am asteptat cu ingrijorare rezultatul care, spre fericirea mea, a fost unul foarte bun. Dupa ce a inchis telefonul, acea persoana m-a urcat in masina si m-a adus aici, unde nu va pot descrie ce bine imi este. Am fost dus la o clinica, am primit tratament pe care il iau zilnic, tot timpul sunt pansat la rani si pe labe am niste aparatoare ca sa nu ma mai ranesc din nou. Mai greu este ca nu pot sa-mi controlez necesitatile si trebuie sa fiu curatat si eu si dormitorul meu. Acum stau impreuna cu SiSy, o catelusa salvata tot de pe strada, dar ea este sanatoasa si bine. Stiu ca nu am sanse sa-mi mai pot folosi picioarele din spate dar sper sa primesc si eu un carucior din acela special cu care sa ma pot deplasa usor. Sper sa va ganditi la mine iar daca aveti posibilitatea sa contribuiti cu ceva la bunastarea mea v-as multumi din sufletul meu mare de catel necajit.