Am trecut prin 5 zile de cosmar

Nu as dori nimanui sa aiba asemenea zile de cosmar cum au fost zilele noastre incepand de duminica pana joi. De multe ori am avut probleme cu unii din cateii nostri care ori sunt mari saritori de garduri ori reusesc sa faca gropi pe sub gard sau diferite metode inventive pentru a putea fugi dupa vreo caprioara sau vulpe care se abate si ea pe la noi in vizita. De cateva zile ne viziteaza mereu o caprioara cu puiul ei, vin si se joaca aici , mai mananca iarba proaspata si cred ca le si place sa faca spectacol in fata cateilor. Intotdeauna cateii nu se indeparteaza de casa chiar daca sar afara. Reusim sa ii aducem la locul lor in cel mai scurt timp fara sa treaca vreo noapte cu ei afara. Dar Duminica a fost ziua de cosmar, deoarece venind de dimineata caprioara cu puiutul, cei trei catei MICA, GIGI si MONA au reusit sa rupa gardul efectiv si sa faca gaura in el si asa au luat-o la fuga dupa caprioara. Bineinteles ca nu au reusit sa o prinda nici pe ea nici pe puiut pentru ca ii vedem din nou zi de zi aici, in schimb cateii fugind dupa ea au ramas rataciti in padure. I-am cautat toata ziua de duminica pana tarziu in noapte dar nici urma de ei …parca intrasera in pamant. Luni dimineata cu totii eram disperati cand am vazut ca ei chiar nu s-au intors, ganduri negre si idei sumbre ne veneau in cap, am inceput sa luam la rand sate, dealuri si paduri dar totul era in zadar. La orice mic zgomot tresaream ca pot fi ei, am umblat prin locuri asemanatoare junglei dar tot fara rezultat. Cel mai grav este aici la noi ca sunt sate intregi unde traiesc multi vanatori care nu iarta nici un caine ratacit prin padure. Culmea culmilor este ca am si primit o informatie de la un vanator ca i-ar fi vazut intr-o anumita zona de padure, am plecat intracolo cu multa speranta dar spre disperarea noastra nu erau nici acolo.A venit ziua de joi, eram la capatul puterilor, eram cuprinsi de o disperare fara margini nimeni in casa nu mai vorbea cu nimeni era o tacere dureroasa fiecare gandindu-ne ca orice sansa sa traiasca este mica, dar totusi din nou am inceput cautarile. Urcati pe tractorasul nostru cu inca un nepotel Paul(care a fost timpul alaturi de noi sa ne ajute) am pornit din nou la cutreiarat paduri si dealuri, cel putin avand informatia ca nu sunt in sate si ca deocamdata sunt rataciti in padure. Si deodata pe un drum forestier cam la 4 km de noi il auzim pe Paul ca striga: “ uite un caine negru”! era MONA imediat au aparut MICA si GIGI, nu ne venea sa credem, am inceput sa plangem de bucurie, sa-i stringem in brate sa-i pupam. Si ei erau derutati, nu le venea sa creada ca i-am gasit, ne pupau si scheunau fericiti. A fost poate una dintre celer mai fericite zile din viata noastra care a recompensat tot chinul prin care am trecut.