Raport de calatorie

Vineri 13 Mai 2011 a venit din nou timpul sa merg in Romania pentru a face o vizita la APAM. In mod ironic a trebuit sa zbor intr-o vineri 13…si de obicei sunt foarte reticenta la zbor…dar…a trebuit sa fie. Din nou era o perioada de varf si nu mai aveam alte weekend-uri disponibile in viitorul apropiat mai ales pentru ca imi lasam familia, inclusiv cei trei caini, sa se descurce singuri.

Fiul meu nu a fost foarte bucuros ca plec din nou fara el dar din pacate nu s-a putut altfel…data viitoare…i-am promis ca va merge cu mine.

Pentru a putea gasi familiile cele mai potrivite pentru catei, intai trebuie sa-i cunosc si sa-mi adun despre ei informatii cat mai precise referitor la caracterul lor pentru a vedea in ce directie s-ar dezvolta cel mai bine cainele. Aceasta este singura cale prin care pot gasi cei mai potriviti viitori stapani pentru ei si vice-versa. 

Zborul a fost foarte comfortabil in pofida pretului scazut al liniei aeriene ungare al carei nume nu il pot da si n-am avut sa ma plang de nimic. M-am intrebat insa deseori cum se pot descurca cu toate la un astfel de pret ? De unde « economisesc » ? Ei bine, nu sunt sigura ca vrea sa stiu raspunsul la asta deloc.  

Ciprian m-a luat de la aeroport si am mers din Timisoara prin Arad la Minis. Chiar la primul rond am vazut o catea care era ori genstanta ori avea deja pui adusi pe lume, in cautare de mancare. Ei bine…m-am lovit direct de realitatea dura a cainilor strazii din Romania. Nici in ziua de azi nu-mi pot scoate din minte imaginea acelei catele. Pe drum bineinteles ca am mai vazut alti caini – desi dupa spusele lui Ciprian, calatoream pe sosele pe care situatia era tinuta in anumite limite. Multumesc lui D-zeu! 

La Minis am fost intampinata cu caldura de catre Cristina, Victoria si deasemenea de catre Nicole si Peter de la Wioca, partenerii nostri din Elvetia. Mi-a facut o deosebita placere sa-i cunosc in sfarsit personal. Fac atat de multe pentru APAM si sunt niste oameni cu suflet atat de mare…doi oameni pe care i-am indragit imediat. Bebe si Ada, cei doi catei ai Cristinei, nu au fost la fel de bucurosi la sosirea mea dar, in timp, ne-am inteles rezonabil. Sunt o femeie care are intotdeauna bunatati pentru catei asupra ei J).

Ca deobicei, la APAM este intotdeauna ceva delicios de mancare si mi s-au povestit ultimele noutati, in special ceea ce Nicole si Peter au facut si au vazut – in particular legat de Lola pe care ei au adoptat-o si pe care o vor lua cu ei cand se vor intoarce in Elvetia. Din moment ce eu o vazusem deja pe Lola de doua ori inainte, am stiut imediat ca este catelul perfect pentru ei. Aceste lucru mi-a fost confirmat spre incantarea tuturor. Lola este o adevarata comoara pentru oricine…orice om si orice caine…pe scurt..pt orice fiinta. Deja exersasera cu ea urcatul in masina si astfel cu siguranta nu vor avea probleme pe drumul de intoarcere.

Dupa o lunga conversatie ne-am retras la culcare. Aveam multe planuri pentru sambata.

Dupa un delicios mic dejun in dimineata de sambata, inarmata cu o camera de luat vederi, am mers sa vedem animalele. Eram foarte nerabdatoare sa-i cunosc pe noii veniti si sa vad cum au progresat puiutii in mod special.

Lola era in tarc c